Teoría de las anclas de carrera: tipos 1-4 (funcional, gerencial, seguridad e independencia)
¿Quién desarrolló la teoría de las anclas de carrera?
Notes
AUREL STAN 264 Unitatea de învăţare 7. TEORIA ANCORELOR CARIEREI Teoria ancorelor carierei a fost definită şi dezvoltată de către Edgar Schein. Autorul consideră că, simultan cu conturarea unei identităţi ocupaţionale, acesteia îi este asociat un tipar distinct al scopurilor, valorilor şi nevoilor proprii din punctul de vedere al carierei. Autorul a remarcat că se poate vorbi despre cinci astfel de tipare: 1. Competenţa funcţională (tehnică.) Cei care posedă o astfel de competenţă îşi aleg locul de muncă în vederea asumării şi practicării responsabilităţilor pentru care şi-au dezvoltat abilităţile teoretice şi practice. Pentru aceste persoane, dezvoltarea profesională presupune perfecţionarea şi extinderea capacităţilor şi deprinderilor, acordând puţină importanţă funcţiilor manageriale şi jocuri „politice”. Interesul major se manifestă prioritar spre realizări performante a le sarcinilor pe care le cunosc; sunt persoane care îndeplinesc rolurile de expert, care sunt foarte căutate pe piaţa muncii (mai ales în perioadele de expansiune maximă sau de schimbare accentuată). Ca elemente de distincţie, menţionăm faptul că dovedesc un înalt angajament, dorinţa de participa la stabilirea ...
Study with interactive games
Upload your notes and generate flashcards, exams and more with AI
Start for free